x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în Argeș. O mașină s-a răsturnat. Patru copii au fost răniți

Accident grav în Argeș. O mașină s-a răsturnat. Patru copii au fost răniți

28 Dec 2020   •   09:01
Accident grav în Argeș. O mașină s-a răsturnat. Patru copii au fost răniți

 O mașină s-a răsturnat în comuna Rociu din județul Argeș noaptea trecută. Șase persoane, dintre care patru copii au fost rănite.

La fața locului au intervenit o ambulanță SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spuma și două ambulanțe din cadrul serviciului județean, transmite ISU Argeș.

La volanul mașinii răsturnate se afla o femeie de 26 de ani. Aceasta a suferit o fractură la mână. 

Un tânăr de 19 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă.

Printre victime mai sunt un băiat de 16 ani, unul de 14 ani și două fete de 15 și 17 ani. Cele patru victime, cu vârste între 14 și 17 ani, au fost preluate de echipaje ale serviciului de ambulantă județean.

Mediafax

×
Subiecte în articol: accident argeş