x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV la intrarea în Bârlad. Cinci persoane au ajuns la spital

Accident GRAV la intrarea în Bârlad. Cinci persoane au ajuns la spital

28 Aug 2016   •   19:40
Accident GRAV la intrarea în Bârlad. Cinci persoane au ajuns la spital

Cinci persoane au ajuns, duminică, la Spitalul de Urgenţă ''Elena Beldiman'' din Bârlad, după ce au fost rănite într-un accident rutier.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, accidentul s-a produs din cauza unui conducător auto care nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

''Conducătorul auto care nu a acordat prioritate se afla în maşină cu bunica sa şi cu trei minori de 6, 9, respectiv 13 ani. În urma impactului, pasagerii s-au ales cu policontuzii şi au fost transportaţi la spital. Pasagerii din celălalt autoturism nu au fost răniţi'', a declarat, duminică, pentru AGERPRES, responsabilul cu relaţiile mass-media din cadrul IPJ Vaslui.

Pe numele şoferului a fost deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. www.agerpres.ro

×