UPDATE Traficul a fost reluat pe DN7 Valea Oltului în ambele direcţii după ce fusese blocat duminică dimineaţa, la ieşirea din localitatea Boiţa, din cauza unui accident rutier, a anunţat IPJ Sibiu.
Stire initiala Traficul rutier este blocat duminică dimineaţa pe DN7 Valea Oltului, la ieşirea din localitatea Boiţa, din cauza unui accident rutier, în urma căruia au fost transportate la spital patru persoane, potrivit Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
"În accident au fost implicate 5 persoane. S-au acordat îngrijiri medicale persoanelor implicate, dintre care o femeie de 36 ani şi un băiat de aproximativ 6 ani au fost transportaţi la UPU Sibiu de către echipajul SMURD. Iar alte 2 persoane au fost transportate la UPU Sibiu de către echipajul SAJ", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu, Alina Voina.
Accidentul a fost provocat de un şofer de 66 de ani care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu alt autoturism.
"Pe DN 7, km 247+300, în afara localităţii Boiţa, un şofer în vârstă de 66 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârstă de 64 de ani. (...) Traficul este blocat total", a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter. AGERPRES