x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Accident în Maramureș. Un copil s-a împușcat în zona gâtului

UPDATE Accident în Maramureș. Un copil s-a împușcat în zona gâtului

20 Iun 2022   •   13:30
UPDATE Accident în Maramureș. Un copil s-a împușcat în zona gâtului

Un copil de 13 ani a ajuns la spital, duminică, având o rană provocată prin împușcare în zona gâtului.

Băiatul a fost rănit după ce arma s-a descărcat accidental, fiind manevrată de un prieten al băiatului, de aceeași vârstă.

Polițiștii din Maramureș au anunțat, luni, împrejurările în care a fost rănit băiatul de 13 ani cu o armă de tir sportiv cu aer comprimat în urma cercetările efectuate.

„Acesta se afla în garajul unei locuințe din localitatea Trestia împreună cu prietenul său de aceeași vârstă, care a manevrat arma, iar aceasta s-a descărcat accidental”, a transmite IPJ Maramureș.

Proprietarul armei, care este deținător legal de arme și munitii, a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară s-a dispus anularea dreptului de port și folosire a armelor și munițiilor deținute.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept și vătămare corporală din culpă.

ȘTIRE INIȚIALĂ Poliția Maramureș a fost informată despre incident de medicii de la Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș, cu privire la faptul că, la Unitatea de Primire Urgențe s-a prezentat un minor de 13 ani, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul gâtului.

„Din primele declarații ale tatălui minorului reiese faptul că, în timp ce se aflau la locuință în satul Trestia, minorul s-ar fi accidentat cu o armă cu aer comprimat”, spun polițiștii maramureșeni.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, și fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

 

 

×
Subiecte în articol: copil rana prin impuscare maramures