x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Vâlcea. O şoferiţă a adormit la volan şi a intrat cu maşina într-un cap de pod

Accident în Vâlcea. O şoferiţă a adormit la volan şi a intrat cu maşina într-un cap de pod

12 Oct 2015   •   23:01
Accident în Vâlcea. O şoferiţă a adormit la volan şi a intrat cu maşina într-un cap de pod
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Accident rutier pe raza localităţii Popeşti, judeţul Vâlcea. O şoferiţă care conducea pe DN 65 C, din direcţia Craiova către oraşul Horezu, a adormit la volan, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal cu maşina de un cap de pod aflat pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare, informeaza Vocea Valcii.

Accidentul a avut loc duminică, 11 octombrie 2015, în jurul orei 16.00, iar şoferiţa Maria I. – 50 de ani, din Râmnicu Vâlcea, s-a ales cu răni uşoare în urma impactului.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a Mariei I. Conducătorului auto i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemie” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea. 

×
Subiecte în articol: accident