x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Vrancea. Un microbuz s-a răsturnat. Printre pasageri se afla și o fetiță de 9 ani

Accident în Vrancea. Un microbuz s-a răsturnat. Printre pasageri se afla și o fetiță de 9 ani

31 Oct 2020   •   11:03
Accident în Vrancea. Un microbuz s-a răsturnat. Printre pasageri se afla și o fetiță de 9 ani

Un microbuz s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 11A, la Corbița, judeţul Vrancea. În autocar se afalu 10 pasageri, printre care și o fetiță de 9 ani. Doar persoană a fost transportată la spital. 

Celalți pasageri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Fetița nu a fost rănită. 

Microbuzul făcea curse regulate pe ruta Brașov - Huși, iar în momentul accidentului mergea către Brașov.

"Prin apel 112, poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină pe DN 11A, la Corbiţa, unde un autocar în care se aflau aproximativ zece pasageri s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În autocar se află un minor de 9 ani (fetiţă), care nu a suferit vătămări corporale", a transmis IPJ Vrancea.

Cercetările continuă pentru a se stabili cauza producerii accidentului.

Mediafax

×
Subiecte în articol: accident vrancea