x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident între Sibiu şi Cisnădie. Un angajat al MAI a murit!

Accident între Sibiu şi Cisnădie. Un angajat al MAI a murit!

12 Oct 2015   •   23:13
Accident între Sibiu şi Cisnădie. Un angajat al MAI a murit!
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani din Cisnădie, angajat al Direcţiei Medicale din cadrul MAI la Sibiu, a decedat la spital din cauza rănilor suferite în timp s-a răsturnat cu maşina pe DJ 106 C, drumul de legatură dintre Sibiu şi Cisnădie, informeaza stiridesibiu.ro.

Accidentul s-a produs luni, în jurul orelor 15.00, iar după cateva ore de încercări, medicii sibieni nu l-au mai putut salva. Bărbatul a fost preluat în stare gravă de la locul accidentului, a fost resuscitat până în jurul orelor 19.00, însă eforturile medicilor au fost zadarnice.

“Cu puţin timp în urmă, conducătorul auto implicat în accident a decedat la spital” a precizat luni seara purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani din Cisnădie a suferit răni grave luni după-amiaza, în timp s-a răsturnat cu maşina pe drumul de legatură dintre Sibiu şi Cisnădie.

Echipa medicală ajunsă la locul accidentului încearcă să-l salveze pe bărbatul care se afla la volan.

Din primele informatii furnizate de IPJ Sibiu, maşina a iesit în afara partii carosabile şi s-a răsturnat aproximativ 50 de meri pe câmp.

Bărbatul rănit circula dinspre Sibiu spre Cisnădie, şi , potrivit Poliţiei Rutiere, accidentul ar fi fost cauzat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Martorii le-au spus poliţiştilor că maşina s-a răsturnat după ce victima ar fi încercat să depăşească un alt autoturism , ipoteză ce nu poate fi confirmată întrucât nicio altă maşină nu a oprit în zona producerii accidentului, spun surse din cadrul IPJ Sibiu. 

×
Subiecte în articol: accident