x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit: Un microbuz a intrat în spatele unui autoturism, în Harghita. 6 femei rănite

Accident cumplit: Un microbuz a intrat în spatele unui autoturism, în Harghita. 6 femei rănite

de Redacția Jurnalul    |    29 Mar 2023   •   10:31
Accident cumplit: Un microbuz a intrat în spatele unui autoturism, în Harghita. 6 femei rănite
Sursa foto: Arhiva

Şase femei au fost transportate la spital în urma unui accident produs pe drumul național 13/A, în judeţul Harghita.

Accidentul s-a produs miercuri dimineață în localitatea Brădești, unde o femeie de 41 de ani, din localitatea Zetea, care conducea un microbuz, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a izbit un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din localitatea Vlăhița.

În urma accidentului 6 femei din microbuz, cu vârste cuprinse între 37 și 55 de ani, au fost rănite și au ajuns la spital.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele înregistrate fiind zero. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, informează IPJ Harghita.

Pe drumurile din Harghita se circulă în condiții de iarnă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident microbuz Harghita