x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accidentul mortal dintre Agigea și Techirghiol s-a petrecut din cauza unui șofer băut

Accidentul mortal dintre Agigea și Techirghiol s-a petrecut din cauza unui șofer băut

de Redacția Jurnalul    |    16 Oct 2024   •   09:14
Accidentul mortal dintre Agigea și Techirghiol s-a petrecut din cauza unui șofer băut

Accidentul de pe DN 38, dintre Agigea și Techirgiol, în care două tinere au murit, s-a petrecut din cauza unui șofer băut, au stabilit polițiștii rutieri constănțeni.

Poliția Constanța a stabilit că accidentul petrecut în noaptea de marți spre miercuri, între Agigea și Techirghiol, a avut loc din cauza unui șofer băut.

„Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în accidentul rutier au fost implicat două autoturisme. În urma impactului, două femei, de 21, respectiv 28 de ani, au decedat, una dintre victime aflându-se la volanului unuia dintre vehicule. Celălalt conducător auto, un bărbat, de 45 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis, miercuri dimineața, polițiștii.

Șoferul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.

Două tinere de 21 și 28 de ani au murit, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui accident între două mașini care s-a produs între localitățile Agigea și Techirghiol, din județul Constanța.

(sursa: Mediafax)

×