x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal cu trei mașini, în Hunedoara

Accident mortal cu trei mașini, în Hunedoara

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2023   •   15:57
Accident mortal cu trei mașini, în Hunedoara
Sursa foto: Facebook Radio Color

Un șofer de 81 de ani a pierdut sâmbătă controlul direcției și a intrat într-o mașină parcată, care a fost proiectată într-un alt autoturism din afara părții carosabile. O femeie a murit, iar șoferul a fost rănit grav.

Potrivit IPJ Hunedoara, accidentul a avut loc sâmbătă pe DN 66, în localitatea Bretea Streiului.

Poliţiştii ajunși la fața locului au constatat că un bărbat de 81 de ani din localitatea Abrud, județul Alba, aflat la volan, a piedut controlul direcţiei, a părăsit șoseaua în partea dreaptă a sensului de mers și a intrat într-un autoturism parcat, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism aflat de asemenea în afara părții carosabile.

În urma impactului, șoferul a fost rănit grav, iar o femeie de 76 de ani, din localitatea Abrud, pasager în autoturism, a murit.

Șoferul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident mortal hunedoara