x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal la ieșire din Huedin spre Cluj. Un SUV a intrat sub un autotren încărcat cu nisip

Accident mortal la ieșire din Huedin spre Cluj. Un SUV a intrat sub un autotren încărcat cu nisip

19 Sep 2015   •   23:44
Accident mortal la ieșire din Huedin spre Cluj. Un SUV a intrat sub un autotren încărcat cu nisip

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit sâmbătă după-amiază, la ieșire din Huedin spre Cluj-Napoca, după ce autoturismul de teren pe care îl conducea a intrat sub un autotren ce transporta nisip.

Accidentul s-a produs în jurul orei 14:00, la kilometrul 525 al DN 1. Coliziunea a avut loc la ieșirea din orașul Huedin, pe sensul către municipiul Cluj Napoca, informează Centrul Infotrafic, citat de somesanul.ro.

Potrivit primelor informații, șoferul autoturismului de teren, un bărbat de 65 de ani din București, ar fi ațipit la volan. Mașina a intrat apoi pe contrasens, unde s-a izbit frontal de capul tractor al autotrenului, în urma impactului autoturismul de teren fiind practic pulverizat în partea din față, asta și pentru că circula cu viteză. Impactul a fost atât de devastator, încât bărbatul de la volanul SUV-ului a decedat pe loc.

Mai multe echipaje de descarcerare și acordare a primului ajutor au ajuns la fața locului, însă medicii nu au mai avut ce să facă pentru a salva viața șoferului din București. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost scos dintre fiarele contorsionate ale mașinii și transportat la morga Spitalului Orășenesc Huedin, pentru efectuarea necropsiei.

Șoferul autotrenului, un tânăr de 28 de ani din Maramureș se îndrepta spre Cluj-Napoca și nu a mai putut evita impactul cu autoturismul care i-a apărut în față. Tânărul a fost testat de polițiști, însă s-a dovedit că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. 

×
Subiecte în articol: accident