x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal pe DN 65: Două persoane şi-au pierdut viaţa, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi a fost lovită de un TIR.

Accident mortal pe DN 65: Două persoane şi-au pierdut viaţa, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi a fost lovită de un TIR.

13 Noi 2019   •   15:47
Accident mortal pe DN 65: Două persoane şi-au pierdut viaţa, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi a fost lovită de un TIR.

Un bărbat de 60 de ani şi o femeie de 51 de ani, ambii din Craiova, au decedat, miercuri, după ce maşina cu care circulau pe DN 65, direcţia către Craiova, în dreptul localităţii Pieleşti, judeţul Dolj, a intrat pe contrasens şi a fost lovită de un TIR.

Potrivit IPJ Dolj, autoturismul era condus de bărbatul de 60 de ani, care într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a fost lovit de un TIR şi proiectat în afara părţii carosabile. În urma impactului, atât şoferul de 60 de ani, cât şi pasagera din dreapta - o femeie de 51 de ani, au fost declaraţi decedaţi, după ce le-au fost efectuate manevrele de resuscitare, însă nu au putut fi salvaţi.

În zonă, mai bine de o oră s-a circulat alternativ, pe un singur sens. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. AGERPRES

×