x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident pe DN1. Trei persoane au MURIT şi alte trei sunt rănite

Accident pe DN1. Trei persoane au MURIT şi alte trei sunt rănite

22 Dec 2015   •   08:43
Accident pe DN1. Trei persoane au MURIT şi alte trei sunt rănite
Sursa foto: info trafic jud. SIBIU

Trei persoane au decedat iar alte trei sunt rănite, în urma unui accident care a avut loc marţi noaptea, pe DN1, la Apoldu de Sus, când un TIR a intrat într-un microbuz, potrivit poliţiei.

Două femei din microbuz şi şoferul de TIR au necesitat ajutorul medicilor de la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu.

Cele două femei, de 53 de ani, respectiv 63 de ani sunt internate în stare stabilă la Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu.

"În urma investigaţiilor medicale efectuate, femeia de 63 de ani a fost diagnosticată cu: politraumatism prin accident rutier, fracturi costale bilateral, fractura sternală fără deplasare, hemotorax stâng în cantitate mica, minima contuzie pulmonara adiacenta, plaga scalpată stânga. Femeia a fost internată în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I. Pacienta de 53 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, contuzie hemoragică temporal drept, hemoragii petesiale frontal bilateral, hematom epicranian, fracturi traverse şi a fost internată în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie. Ambele femei sunt în acest moment conştiente, stabile şi sub tratament şi supraveghere medicală de specialitate", a declarat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Şoferul TIR-ului nu a necesitat internarea, fiind diagnosticat "cu plagă contuză antebraţ stâng şi i s-au recoltat probe pentru stabilirea alcoolemiei". Potrivit poliţiei, el ar fi condus TIR-ul în stare de ebrietate şi, la o curbă, a lovit cu autovehiculul său un microbuz în care erau cinci persoane.

Traficul rutier a fost blocat la locul accidentului, aproape cinci ore.

Agerpres

×
Subiecte în articol: accident