x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident teribil în Maramureș. Nouă victime printre care se află și un copil. Patru persoane au rămas încarcerate

Accident teribil în Maramureș. Nouă victime printre care se află și un copil. Patru persoane au rămas încarcerate

18 Sep 2022   •   08:59
Accident teribil în Maramureș. Nouă victime printre care se află și un copil. Patru persoane au rămas încarcerate
Sursa foto: ISU Maramureș

Nouă persoane au fost rănite și au ajuns la spital după ce au fost implicate într-un accident de circulație produs duminică în județul Maramureș.

Detașamentul de Pompieri din Baia Mare a intervenit în localitatea Seini în urma unui accident rutier. Salvatorii au anunțat că au fost nouă victime printre care se află și un copil.

La fața locului s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, un două echipaje SMURD și șapte ambulanțe SAJ. Patru persoane au rămas încarcerate și au fost extrase de către echipajul de descarcerare, potrivit Mediafax.

Toate cele nouă persoane au fost transportate la spital, conștiente, au precizat reprezentanții ISU Maramureș.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: accident