Un bărbat de 70 ani din Galaţi a ajuns luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce s-a răsturnat cu macaraua pe care lucra într-o groapă cu adâncimea de patru metri, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Potrivit acestuia, accidentul de muncă s-a produs pe un şantier al Uzinei de Apă din Galaţi.
"În timpul manevrării unui pachet de fier-beton, de pe o platformă spre mijlocul unei săpături, se pare că nu a fost respectată diagrama de sarcină a macaralei şi macaragiul s-a răsturnat cu macaraua. Dacă se întinde braţul macaralei mai mult decât trebuie, având în vedere funcţia de greutate avută în cârlig, se ajunge în situaţia în care macaraua se dezechilibrează şi se poate răsturna, ceea ce s-a întâmplat", a declarat directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Viorel Dumitru.
Macaragiul a fost scos din groapă de pompieri şi transportat la secţia UPU a Spitalului Judeţean din Galaţi.
"Victima are aproximativ 70 de ani, este vorba despre macaragiu. El a fost aruncat din cabină în momentul în care macaraua s-a înclinat. Bărbatul are contuzie în zona lombară, mai multe plăgi faciale, buza spartă, câţiva dinţi lipsă. A fost transportat la spital, echipajul de pe ambulanţă l-a asistat, era conştient şi stabil", a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Mihai Polinschi.
Cazul este anchetat de ITM pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul. AGERPRES