x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incident grav în Caraș-Severin. Un tren al CFR a lovit un echipament feroviar

Incident grav în Caraș-Severin. Un tren al CFR a lovit un echipament feroviar

de Redacția Jurnalul    |    30 Noi 2025   •   13:40
Incident grav în Caraș-Severin. Un tren al CFR a lovit un echipament feroviar
Sursa foto: Hepta/tren

Un tren al CFR a lovit un echipament feroviar în timp ce se deplasa pe magistrala 100, în zona unei stații din Caraș-Severin. Autoritățile au deschis o anchetă deoarece utilajul nu trebuia să se afle pe șine. Trenul IR a avut o întârziere de peste două ore.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că „în seara zilei de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 19:05, pe magistrala 100, în stația CF Crușovăț, trenul IR 1691 a surprins și a lovit pe linia II directă o osie aparținând unui vagonet tehnologic.”

După oprirea trenului, personalul feroviar a identificat o a doua osie de vagonet amplasată pe linia III, de persoane necunoscute. Analiza preliminară confirmă că „aceste elemente nu aveau justificare tehnică pe infrastructură, iar amplasarea lor a pus în pericol siguranța circulației și integritatea pasagerilor și a personalului feroviar.”

La finalizarea investigațiilor, trenul IR 1691 și-a continuat deplasarea, cu o întârziere de 138 de minute.

CFR „condamnă ferm astfel de comportamente care pot genera incidente grave și cooperează cu autoritățile pentru identificarea persoanelor implicate.”

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident tren utilaj