Amantlac si tunuri imobiliare obtinute prin furt la Primaria Iasi! Acuzatii grave la adresa unuia dintre sefii de la Palatul Roznovanu (sediul Primariei Iasi - n. red.). Denisei Ionascu, secretar al Consiliului Local Iasi, i se reproseaza faptul ca, in urma cu cativa ani, ar fi sustras acte importante din sediul institutiei.
Liberalii ieseni sustin ca exista si dovezi in acest sens. Mai mult, liderii PNL ii cer demisia Denisei Ionascu si spun ca ii dau o saptamana pentru a se retrage, altfel vor face publica o inregistrare pe care o detin si care dovedeste acest fapt. Concret, liderii PNL sustin ca actele pe care aceasta le lua acasa erau referitoare la restituirea proprietatilor prin Legea 10 si ca secretarul Consiliului Local le folosea pentru a-i informa pe afaceristii imobiliari despre terenurile ce ar putea aparea pe piata.
Mai mult, liberalii spun ca sunt in posesia inregistrarii unei convorbiri intre Gheorghe Nichita si Adina Samson, in timpul careia primarul suspendat ii povestea fostei iubite cum Denisa Ionascu a fost prinsa de Politia Locala cand a luat acasa documente importante din Primarie. Liderii PNL spun ca vor face publica inregistrarea peste o saptamana, daca Denisa Ionascu va refuza sa-si dea demisia in acest timp. “Mi s-a adus la cunostiinta ca in urma cu cativa ani doamna secretara a fost surprinsa de angajati ai Politiei Locale cand extragea din Primarie o serie o serie de dosare privind legea 10, binecunoscuta lege 10 a restituirii proprietatilor si din cate cunosc acest caz a fost musamalizat la nivelul Politiei Locale. Un lucru extrem de grav este ca dumneaei voia sa aiba acasa acele dosare pentru a aduce la cunostiinta continutul lor si titularilor drepturilor din acele dosare unor persoane interesate in tranzactionarea drepturilor litigioase”, a spus Dragomir Tomaseschi, copresedinte al PNL.
Secretarul Consiliului Local se apara, neaga acuzatiile si spune ca liberalii nu vor nimic altceva decat sa o denigreze, insa a spus ca nu va renunta la locul de munca. “Sunt afirmatii de natura sa imi prejudicieze grav imaginea si voi analiza impreuna cu avocatii mei demersurile ulterioare pe care le vom face. Nu am ce sa comentez cu privire la aceste aspecte…Eu nu am de ce sa imi dau demisia pentru ca nu am gresit cu absolut nimic. Nu comentez afirmatiile facute de nimeni altcineva. Nu am scos niciun act din Primarie”, a spus Denisa Ionascu, secretarul CL Iasi. Ionascu nu este la primul scandal in care este implicate. Saptamana trecuta, chiar un consilier local PSD i-a cerut demisia dupa ce s-a aflat ca secretarul Consiliului Local folosea un apartament de serviciu in oras, desi potrivit declaratiei sale de avere detine si o vila in apropierea Iasului.