Nora unui pacient internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca acuză infirmierii că i-ar fi fracturat acestuia coastele la mutarea din ambulanță. Bărbatul a murit ulterior. Reprezentanții Spitalului Floreasca nu au putut fi contactați.
Femeia a scris pe Facebook că este ”devastată”.
„Socrul meu Octavian Fulger a murit. I-au fracturat coastele infirmierii când l-au mutat din Ambulanță. A fost adus a doua oară cu Ambulanța, diagnostic de hemoragie digestivă. Refuzată internarea, doar tratat în UPU pentru câteva ore și trimis înapoi cu ambulanța acasă în stare de semiconștiență. Imperiul mafiei medicale, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, fabrica de făcut bani din suferința oamenilor”, a scris aceasta.
Nora bărbatului mort a mai observat oameni căzuți lângă gardul spitalului și care sunt „lăsați să moară spre totala nepăsare a cadrelor medicale”.
„Medicul de gardă se afla la 1 metru față de cel căzut. Lipsa de empatie, încălcarea grosolană a jurământului. Libărcile se plimba în voie într-un spațiu ce se vrea curat. Bodyguarzii mișună mai ceva decât gândacii în jurul gardului că poate le pica un ciubuc”, a mai scris femeia.
Aceasta susține că pacienții și aparținătorii au fost ținuți la gardul spitalului „precum ciumații”, iar secția UPU a fost ținută intenționat goală.
Într-o altă postare, femeia acuză Spitalul Clinic de Urgență Floreasca că este „un laborator al morții”.
„Acum am înțeles de ce l-au externat doar după două ore pe domnul Octavian Fulger. În timpul transportului, sau în timpul investigațiilor, i-au rupt coastele. Îmi spunea după ce a sosit acasă cât de mult l-au brutalizat, cât de groaznic l-au trântit. Am crezut că exagerează. Acum a murit. Pneutomorax”, a mai scris nora bărbatului.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Floreasca nu au putut fi contactați până la ora transmiterii acestei știri.
Mediafax
Dominic Fritz explică de ce sunt doar două centre de vaccinare împotriva în Timișoara: „Principalul obstacol nu sunt centrele de vaccinare sau platforma de programare, ci numărul redus de doze de...
Prima țară europeană care primește vaccinul chinezesc „Sinopharm” împotriva Covid-19 este Serbia. Un avion care a transportat un milion de doze de vaccin „Sinopharm” a ajuns sâmbătă în...
Primăria Sectorului 5 al Capitalei îi somează pe constructori să înceapă lucrările imediat după trecerea valului de frig. Este vorba despre constructorii care nu au început încă reabilitarea blocurilor și...
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a executat, sâmbătă, un zbor pentru aducerea, în România, a unor materiale sanitare necesare campaniei de vaccinare, constând în aproximativ 250 de mii de...
Șapte pacienți cu obezitate morbidă au ajuns în ultimele zile la un spital din Iași. Este vroba despre persoane cu peste 150 de kilograme dintre care trei au peste 200 de kilograme. Acești pacienți au nevoie de î...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că pentru etapa a II-a de vaccinare s-au programat 305.562 de persoane. În București au fost programate 62.182...
Poliția orașului Petrilă caută o femeie dispărută de la domiciliu. Dispariția a fost anunțată de fiul femeii care a le-a spus polițiștilor că mama sa nu răspunde la telefon.
Potrivit IPJ Hunedoara, joi,...
În România au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, 3.218 de cazuri de COVID-19 și 66 de decese, a anunțat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost conf...
Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat anti-Covid-19 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Așa cum s-a întâmplat și vineri în cazul președintelui Klaus Iohannis, procedura a...
UPDATE:
Polițistul care a fost acuzat că vorbește urât și își amenință subordonații, a demisionat. Ofițerul a renunțat la funcția de șef al secției de Poliție și va ocupa o poziție de execuție în...
CNAIR anunță că pe parcursul nopții, pe șoselele din România afectate de ninsori, au intervenit 900 de utilaje și au fost utilizate peste 5.000 de tone de material antiderapant. Cele mai multe intervenții au...
A început cea de-a doua etapă de vaccinare pentru persoanele de peste 65 de ani, pentru cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale. Peste șase milioane de persoane ar...
Departamentele de Resurse Umane au fost date peste cap de o eroare a Guvernului Cîțu. Executivul a uitat să precizeze în hotărârea prin care a fost mărit salariul minim că acesta intră în vigoare de la...
O petrecere care se desfășura vineri seara într-un imobil din Cluj-Napoca a fost întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 20.000 de...
Trei accidente s-au produs, sâmbătă dimineața, pe autostrada A3 București-Ploiești din cauza poleiului. Toate accidentele au avut loc în aceeași zonă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției...