x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Afirmații extrem de grave ale șefului ISU Cluj: Incendiile de la Pata Rât, provocate intenționat

Afirmații extrem de grave ale șefului ISU Cluj: Incendiile de la Pata Rât, provocate intenționat

26 Oct 2017   •   18:43
Afirmații extrem de grave ale șefului ISU Cluj: Incendiile de la Pata Rât, provocate intenționat

Ion Moldovan, șeful ISU Cluj, a susținut, joi, o conferință de presă în care a făcut câteva afirmații extrem de grave legate de incendiile de la groapa de gunoi de la Pata Rât. Moldovan spune că are toate motivele să creadă că incendiile din ultima vreme au fost provocate intenționat, scriu jurnaliștii de la monitorulcj.ro.

“Începând cu anul 2016 am avut o serie de evenimente, incendii la groapa de gunoi de la Pata Rât, atât la cea aflată în conservare și care e în administrarea Consiliului Județean, cât și la platforma de stocare temporară, aflată în administrarea Primăriei Cluj-Napoca. În anul 2016, în această locație am avut 15 incendii, iar în anul 2017 au fost 29 până în momentul de față. Noi stabilim o cauză probabilă de incendiu. Cei care conduc intervenţia respectivă, la finalul acestei intervenţii, împreună cu Poliţia, fac o cercetare prealabilă. Se verifică camerele de luat vederi, se discută cu oamenii. Dacă se stabileşte de comun acord că acea cauză probabilă a fost acţiune intenţionată, Poliţia are obligaţia de a prelua acest aspect şi de a face investigaţii suplimentare. Doar ei pot face audieri de persoane şi aşa mai departe. La ultimele trei incendii, cauza probabilă a fost acţiune intenţionată. Dar şi în marea lor majoritate, incendiile din anul 2017 au avut drept cauză probabilă de incendiu acțiunea intenționată”, a afirmat Ion Moldovan.

×