x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale S-a dat alarma la Sibiu: Un urs a fost văzut în zona Calea Cisnădiei

S-a dat alarma la Sibiu: Un urs a fost văzut în zona Calea Cisnădiei

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2023   •   07:48
S-a dat alarma la Sibiu: Un urs a fost văzut în zona Calea Cisnădiei

Un urs a fost văzut marți dimineață într-o zonă a orașului Sibiu. Autoritățile au dat alarma, dar animalul nu a fost găsit.

Potrivit Jandarmeriei Sibiu „în jurul orei 04.00, a fost sesizată prezența unui urs în zona Calea Cisnădiei.

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu s-a deplasat imediat la locul indicat, pentru asigurarea măsurilor de protecție.

De asemenea, au fost informați reprezentanții Primăriei Municipiului Sibiu, iar la fața locului s-a constituit echipa de intervenție. Animalul nu a fost găsit.

„În urma verificărilor și acțiunilor desfășurate de forțele de ordine, respectiv folosirea semnalelor acustice și luminoase, ursul nu a fost găsit în aria extinsă de căutare. De asemenea, în această situație, au fost informați și reprezentanții Primăriilor Cisnădie și Șelimbăr”, a anunțat Jandarmeria.

Autoritățile le reamintesc cetățenilor ca atunci când sesizează prezența unui urs să nu se apropie de acesta și să apeleze imediat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alarma urs sibiu