x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Hunedoara! O fetiţă de 9 ani a dispărut în împrejurări ciudate

Alertă în Hunedoara! O fetiţă de 9 ani a dispărut în împrejurări ciudate

11 Dec 2017   •   16:42
Alertă în Hunedoara! O fetiţă de 9 ani a dispărut în împrejurări ciudate

O fetiță de 9 ani, din localitatea Petrila, Hunedoara, a dispărut de acasă de duminică seara. Potrivit presei locale, copila ar fi mers cu bunica la cumpărături, iar femeia ar fi lăsat-o în apropierea blocului, pentru a se reîntoarce la serviciu.

însă, nu a mai ajuns acasă.

„La data de 11.12.2017, în jurul orei 01:45, la sediul Poliției Orașului Petrila s-a prezentat o femeie de 26 de ani, din Petrila, care a reclamat faptul că, la data de 10.12.2017, în jurul orei 18:00, fiica sa, Lăban Denisa-Alexandra, în vârstă de 9 ani, a mers la un magazin din orașul Petrila, unde a fost însoțită de bunica ei. După ce au terminat de făcut cumpărături, bunica a însoțit-o pe minoră până aproape de locuință (în zona Pieței Căprioara), după care bunica s-a întors la serviciu, însă minora nu a mai revenit la domiciliu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării minorei, faţă de care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale, scrie glasul-hd.ro.

Anchetatorii susțin că, din informațiile primite de la familie, în momentul în care a plecat de acasă, minora purta o geacă de culoare verde închis, cu blană de culoare roz, o pereche de pantaloni sport, culoare albastru cu negru, și ghete negre, cu model roz.

Lăban Denisa-Alexandra, semnalmente: înălțime – aproximativ 1,55 m, greutate – aproximativ 45 kg, ochi căprui, fața rotundă, păr de culoare șaten.

„Minora a mai plecat voluntar de acasă, însă, de fiecare dată, a fost găsită pe raza municipiului Petroșani ori a orașului Petrila. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul de urgență 112”, mai spun polițiștii hunedoreni.Observator.tv

×