Un număr de 58 de persoane au ieşit vineri la amiază, fără să fie rănite, dintr-un autocar care a avut un incendiu la motor, în timp ce se deplasa pe DN1, în localitatea Bradu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Cristina Criveanu.
Potrivit sursei citate, în autocar se aflau şoferul şi 57 de pasageri care s-au autoevacuat.
Un echipaj de pompieri intervine pentru stingerea incendiului, susţine purtătoarea de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro