Este alertă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași după ce un apel la numărul unic 112 a anunțat, în urmă cu numai câteva minute, că un avion s-a prăbușit în apropierea municipiului Pașcani.
Potrivit primelor informații, avionul, care ar fi unul de mici dimensiuni, s-a prăbușit la o distanță de aproximativ 90 de kilometri de Pașcani. Spre locul accidentului se îndreaptă pompierii ISU, medici ai Serviciului de Ambulanță și polițiști.
Conform martorilor, doi oameni aflați în avion sunt inconștienți, ulterior unul dintre ei decedand.
Prefectul de Iași, Marian Șerbescu, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că în avion se aflau două persoane, una dintre ele fiind instructor de zbor. Prefectul a anunțat, în direct, că pilotul de la manșa avionului a decedat.
Cealaltă persoană a fost transportată de urgență la spital.
Cealaltă persoană a fost transportată de urgență la spital. Este stabilă, conştientă, dar în urma impactului cu solul a suferit multiple contuzii.
Decesul uneia dintre victime a fost confirmat la Antena 3 și de coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, care se află la locul tragediei.
Purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Silvia Bolohan, a anunțat că la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de descarcerare și de stingere, precum și un elicopter pentru a prelua victimele accidentului aviatic.
Avionul participa la un exercițiu aviatic pentru un eveniment care avea să aibă loc duminică, în localitatea Tătăruși. Potrivit primelor informații, avionul a ratat decolarea și s-a prăbușit într-o râpă.
Sursa Observator.tv