Potrivit IPJ Argeș, polițiștii din Topoloveni au fost sesizați în noaptea de duminică spre luni de o femeie de 44 de ani care și-ar fi rănit soțul cu un cuțit.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani a suferit două răni produse prin înțepare, cu un cuțit.
Femeia a fost dusă la poliție, iar cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.
După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore.
În cursul zilei de luni, ea a fost prezentată în fața instanței, iar Tribunalul Argeș a dispus cercetarea sub măsura arestului la domiciliu.
(sursa: Mediafax)