Un tânăr din localitatea argeşeană Vedea, urmărit internaţional pentru o crimă comisă în Marea Britanie, a fost reţinut şi prezentat luni în faţa instanţei cu propunere de arestare în vederea extrădării.
"Ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat de 20 de ani, din comuna Vedea, care era urmărit internaţional. Pe numele acestuia, autorităţile judiciare engleze au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea unei infracţiuni de omor pe teritoriul Marii Britanii", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Potrivit unor surse judiciare, tânărul este suspectat că, în urma unui conflict, l-a înjunghiat mortal pe un bărbat pentru care lucrase.
Pentru depistarea suspectului, poliţiştii argeşeni au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Tânărul a fost prezentat la Curtea de Apel Piteşti, în vederea arestării preventive şi demarării procedurilor de extrădare în Marea Britanie.