x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Buzău: Asistentă care a luat bani de la un investigator sub acoperire, reținută

Buzău: Asistentă care a luat bani de la un investigator sub acoperire, reținută

de Redacția Jurnalul    |    12 Mar 2024   •   11:30
Buzău: Asistentă care a luat bani de la un investigator sub acoperire, reținută

O asistentă medicală din Buzău, care a luat bani de la un investigator sub acoperire pentru a interveni în vederea obținerii unui certificat medico-legal, a fost reținută de polițiști.

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Operații și Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea și la delegarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au organizat și prins în flagrant o asistentă medical în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Buzău, în timp ce primea suma de 600 lei (a doua tranșă din suma totală de 1200 de lei, prima tranşă fiind remisă în data de 06.03.2024) de la un investigator sub acoperire.

În schimbul banilor, asistenta medicală, profitând de influenţa pe care o are prin prisma profesiei, urma să facă demersuri pe lângă medicul legist din cadrul aceleiaşi instituţii, în vederea eliberării unui certificat medico-legal care să ateste că investigatorul sub acoperire a suferit leziuni traumatice care necesită zile de îngrijiri medicale, pe fondul unei agresiuni fizice exercitate asupra acestuia de către o altă persoană.

Certificatul medico-legal solicitat urma să fie ataşat plângerii penale despre care investigatorul sub acoperire a informat-o pe asistenta medicală că intenţiona să o depună la organele de poliţie competente.

„În cauză se efectuează cercetări faţă de suspectă pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, din probatoriul administrat până în prezent reieşind că aceasta a primit, în perioada 10.10.2023 - 11.03.2024, sume de bani în cuantum total de 2.300 de lei şi produse de origine animală de la diferite persoane, care au depus solicitări la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău în vederea eliberării certificatelor medico-legale”, transmite, marți, DGA.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore faţă de asistenta suspectă, urmând ca, marți, aceasta să fie prezentată Tribunalul Buzău cu propunerea de arestare preventivă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asistenta mita