x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Aterizare de URGENȚĂ pe Aeroportul Otopeni după ce unui pasager i s-a făcut rău. Care este starea acestuia

Aterizare de URGENȚĂ pe Aeroportul Otopeni după ce unui pasager i s-a făcut rău. Care este starea acestuia

17 Sep 2022   •   10:50
Aterizare de URGENȚĂ pe Aeroportul Otopeni după ce unui pasager i s-a făcut rău. Care este  starea acestuia

Un avion care efectua o cursă pe ruta Katowice (Polonia) – Antalya (Turcia) a aterizat de urgență, sâmbătă dimineața, pe Aeroportul Otopeni, după ce unui pasager în vârstă de 66 de ani i s-a făcut rău.

Serviciul de Asistență Medicală al Aeroportului Internațional Henri Coandă București a intervenit și a reușit să salveze viața acestuia. 

Turistul se afla la bordul aeronavei companiei aeriene Corendon Airlines, care a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, la ora 07:45.

Echipa Serviciului de Asistență Medicală a aeroportului a reușit să stabilizeze pasagerul cu afecțiuni cardiace, după aproximativ 30 minute de la aterizare. Pacientul a fost transportat apoi în stare stabilă la Spitalul Elias din București.

Aeronava companiei aeriene Corendon Airlines a decolat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la ora 09.00, continuându-și cursa către Antalya.

 

×
Subiecte în articol: aeroport otopeni