x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale  37 de persoane implicate în accidentul între un microbuz şi un autocar. Cei 13 pasageri din microbuz, asistaţi medical

 37 de persoane implicate în accidentul între un microbuz şi un autocar. Cei 13 pasageri din microbuz, asistaţi medical

16 Aug 2024   •   18:54
 37 de persoane implicate în accidentul între un microbuz şi un autocar. Cei 13 pasageri din microbuz, asistaţi medical
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Un număr de 37 de persoane au fost implicate în accidentul rutier petrecut vineri, pe DN 22 C Constanţa - Cernavodă, în apropierea localităţii Cernavodă, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa, accidentul a avut loc pe podul de la ecluza Cernavodă şi din primele informaţii reiese că persoanele din autocar nu necesită îngrijiri medicale, iar toate cele 13 persoane din microbuz, printre care şapte copii, sunt asistate medical, preluate şi transportate la Spitalul Cernavodă, suferind traumatisme minore.

La locul producerii accidentului rutier au fost mobilizate o autospecială de stingere incendii, echipajul de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, pe 16 august, în jurul orei 16,00, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că pe DN 22 C, în oraşul Cernavodă, s-a produs un accident rutier între un microbuz şi un autocar, care ar fi circulat în aceeaşi direcţie.

Cercetarea la faţa locului este în curs de desfăşurare. 

Știre inițială 37 de persoane au fost implicate într-un accident rutier vineri, între un microbuz și un autocar pe podul de la ecluza Cernavodă, județul Constanța.

Potrivit ISU Constanța, accidentul rutier s-a produs între un autocar și un microbuz, fiind implicate 37 de persoane.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: autocar microbuz accident