În seara de vineri, în jurul orei 22.30, polițiștii au observat în Rădăuți un autoturism, existând indicii că șoferul are exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată.
Polițiștii au efectuat imediat semnalul regulamentar de oprire cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, însă șoferul nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, încercând să beneficieze de avantajul tehnic al vehiculului condus.
Poliția a intrat în urmărirea autoturismului, concomitent, prin stațiile de lucru fiind alertate celelalte echipaje din zona și fiind transmise semnalmentele autoturismului urmărit și toate aspectele de interes operativ în dinamică, cu indicarea locațiilor de deplasare.
Pe parcursul urmăririi, polițiștii au reușit distingerea în habitaclul vehiculului urmărit a mai multor siluete de tineri, aspect ce a impus o analiză obiectivă a posibilității utilizării armamentului sau unui stil agresiv de abordare prin evaluarea posibilelor urmări.
În momentul în care autoturismul urmărit s-a apropiat de centura ocolitoare de la ieșirea din municipiul Rădăuți, au fost transmise prin stație toate datele necesare, în timp util, unui echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea, care a desfășurat pe partea carosabilă dispozitivul de oprire forțată din dotare.
Astfel, s-a reușit perforarea tuturor celor 4 anvelope ale vehiculului urmărit, fără incidente, acesta reușind să își continue deplasarea doar câteva sute de metri, fiind ulterior blocat de echipajul aflat în urmărire.
De la volanul mașinii a ieșit șoferul, care a încercat să fugă, fiind însă identificat de polițiști în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Dornești, județul Suceava.
De asemenea, în interiorul mașinii au fost identificați alți 3 tineri, cu vârste între 18 și 20 de ani.
Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni sau vătămări.
Șoferul a fost testat cu aparatele drugtest și etilotest, rezultatele fiind negative.
După verificarea în bazele de date, s-a constatat faptul că șoferul deține permis, însă are exercitarea dreptului de conducere suspendată în perioada 17 martie - 14 iunie 2024, ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere (cu permisul suspendat).
(sursa: Mediafax)