x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Risc însemnat de avalanșă la munte, în unele de 3 pe o scară de la 1 la 5

Risc însemnat de avalanșă la munte, în unele de 3 pe o scară de la 1 la 5

de Redacția Jurnalul    |    22 Mar 2024   •   19:40
Risc însemnat de avalanșă la munte, în unele de 3 pe o scară de la 1 la 5

Meteorologii anunţă risc însemnat de avalanşă, la altitudini de peste 1800 de metri, în Munţii Făgăraș, Bucegi, Rodnei și Călimani. În celelalte masive muntoase riscul de avalanşă este moderat, fiind cotat cu 2 pe o scară de la 1 la 5.

Potrivit buletinului nivometeorologic publicat de Administraţia Naţională de Meteorologie, până duminică seară, este risc însemnat - 3 din 5 - de producere a unor avalanşe la altitudini de peste 1800 de metri în Munţii Făgăraș, Bucegi, Rodnei și Călimani.

„La peste 1800 m: în partea superioară întâlnim un strat de zăpadă recentă acumulat în ultimele zile, umezit și de grosimi reduse, ce poate depăși însă pe alocuri 10 cm, depus peste stratul mai consistent acumulat în săptămâna precedentă, cu rezistență încă redusă și cu cruste subțiri de gheață formate în interior. Pe creste sunt prezente cornișe și troiene de peste 2 metri în zonele adăpostite. În profunzime zăpada este în general stabilizată și cu rezistență crescută, fiind compusă spre bază din cristale fine, fațetate, iar în apropierea solului din cristale de tip cupă. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat și în mod spontan, pe fondul insolației și a temperaturilor în creștere, pe pantele mai înclinate, straturile mai instabile din partea superioară a zăpezii, cu rezistență încă redusă în primii 50-60 cm, pot aluneca peste straturile mai vechi și dure din interior, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind însemnat (3). În anumite cazuri, unele avalanșe pornite de la altitudini de peste 1800 m pot coborî sub această altitudine. În cursul zilei de duminică va ninge, iar stratul va înregistra creșteri, mai accentuate în cursul serii”, transmit meteorologii.

Stratul de zăpadă măsura 205 cm la Bâlea-Lac, 142 cm la Vârful Călimani și 117 cm la Vârful Țarcu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: avalanşă risc munte