x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Craiova: Avarie la o conductă de gaz pe bulevardul Nicolae Romanescu. Zeci de persoane evacuate

Alertă în Craiova: Avarie la o conductă de gaz pe bulevardul Nicolae Romanescu. Zeci de persoane evacuate

de Vali Deaconescu    |    05 Feb 2026   •   20:48
Alertă în Craiova: Avarie la o conductă de gaz pe bulevardul Nicolae Romanescu. Zeci de persoane evacuate
Sursa foto: ISU Dolj/ Pompierii au evacuat mai multe persoane din locuințele aflate în zonă, iar traficul a fost deviat pentru siguranța populației

Avarie la o conductă de gaz pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova. 30 de persoane au fost evacuate, iar circulația a fost restricționată.

Avarie la o conductă de gaz în Craiova. Zeci de persoane evacuate, circulație restricționată

Momente de tensiune în municipiul Craiova, după ce o avarie la o conductă de gaz subterană a mobilizat forțe importante de intervenție. Pompierii au evacuat mai multe persoane din locuințele aflate în zonă, iar traficul a fost deviat pentru siguranța populației.

Detașamentul 1 de Pompieri Craiova intervine, în aceste momente, pe bulevardul Nicolae Romanescu din municipiul Craiova, în urma unei avarii apărute la o conductă de gaz subterană care alimenta mai multe zone din apropiere.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială CBRN, precum și o ambulanță SMURD, pentru a asigura intervenția rapidă și prevenirea oricărui risc major.

Distribuitorul de gaze a fost notificat imediat, iar o echipă specializată a ajuns la locul incidentului, reușind să oprească alimentarea cu gaz de la robinetul central.

Pentru protejarea populației, autoritățile au instituit un perimetru de siguranță și au evacuat aproximativ 30 de persoane din șase locuințe aflate în zona afectată. De asemenea, cinci echipaje de poliție sunt prezente la fața locului, asigurând devierea circulației pe arterele adiacente.

Din fericire, până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.

×
Subiecte în articol: isu dolj Craiova conductă de gaz
Parteneri