Potrivit ISU Satu Mare, accidentul a avut loc în sensul giratoriu din zona centurii de ocolire, la ieșirea spre Zalău, în jurul orei 4.30..
La fața locului au intervenit 13 pompieri din cadrul Detașamentului Satu Mare cu două autospeciale dintre care una dotată cu modul de descarcerare, cu echipajul SMURD și terapie intensiv mobilă. Pentru misiune a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele au constatat faptul că un autoturism în care se aflau două persoane a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe plafon.
Șoferul, un bărbat de aproximativ 40 ani, a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru extragere. Acesta a fost predat echipajelor medicale de la fața locului, care au constatat prezența semnelor incompatibile cu viața, declarându-i decesul.
Pasagerul din mașină, un bărbat în vârstă de aproximativ 33 de ani, a fost stabilizat la fața locului și transportat în stare conștientă la Spitalul Județean Satu Mare pentru îngrijiri de specialitate.
(sursa: Mediafax)