x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat care a dat foc unui câine, reținut de polițiștii din Bihor

Un bărbat care a dat foc unui câine, reținut de polițiștii din Bihor

de Redacția Jurnalul    |    03 Sep 2024   •   11:19
Un bărbat care a dat foc unui câine, reținut de polițiștii din Bihor

Un bărbat de 49 de ani care a stropit cu o substanță inflamabilă un câine, căruia i-a dat apoi foc, a fost reținut de polițiștii din Bihor.

Potrivit IPJ Bihor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 49 de ani, din localitatea Sântion, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de schingiuire a animalelor, amenințare și distrugere.

Din cercetările făcute a rezultat că, în 28 august, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi lovit, în mod repetat cu un cablu metalic un câine din rasa Ciobănesc Caucazian, care aparține mamei concubinei sale, ar fi stropit animalul cu o substanță inflamabilă, iar apoi i-ar fi dat foc. De asemenea, acesta ar fi distrus o sobă dintr-o încăpere din imobil, iar pe femeia de 73 de ani ar fi amenințat-o cu acte de violență. Bărbatul a fost internat nevoluntar într-un spital din municipiul Oradea în cursul aceleiași nopți.

Conform polițiștilor, pentru salvarea câinelui a fost solicitată prezența unui medic veterinar, care i-a oferit îngrijiri medicale de specialitate la fața locului. În prezent, câinele se află sub tratament medical și este în afara oricărui pericol.

De asemenea, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie de femeia de 73 de ani sau de domiciliul acesteia.

Marți, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor îl vor prezenta pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: foc caine politisti bihor bărbat