Potrivit ISU Botoșani, un bărbat în vârstă de 99 de ani a suferit arsuri pe mai bine de 30 % din suprafața corpului, în urma unui incendiu produs în locuință, în timpul nopții de miercuri spre joi, în localitatea Cucuteni.
Bărbatul a povestit că a folosit motorină pentru a aprinde focul și, într-un moment de neatenție, recipientul a luat foc.
Vecinii au observat flăcările și au sunat la 112. Tot ei l-au ajutat pe bătrân să iasă din locuință. Acesta a fost preluat de un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii sosiți la fața locului au constatat că locuința ardea în totalitate și au acționat altfel încât flăcările să nu se extindă și la alte construcții din apropiere.
Pompierii recomandă să nu se folosească benzină, gaz sau motorină pentru a aprinde focul. „Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă. Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii”, spun reprezentanții ISU Botoșani.
(sursa: Mediafax)