x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat imobilizat în Sectorul 5 după ce și-a agresat concubina

Bărbat imobilizat în Sectorul 5 după ce și-a agresat concubina

de Redacția Jurnalul    |    02 Mai 2024   •   09:15
Bărbat imobilizat în Sectorul 5 după ce și-a agresat concubina

Un bărbat a fost imobilizat și dus la poliție pentru audieri, după ce miercuri și-a agresat concubina, pe care a dat-o afară din casă, și a rămas în locuință cu cei doi copii ai lor, în vârstă de 4 luni.

Secția 17 de Poliție din Capitală a fost sesizată, miercuri, de o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul său, aflat sub influența băuturilor alcoolice, iar ulterior a fost alungată din imobilul în care locuiesc, situat în Sectorul 5.

De asemenea, aceasta a precizat că în apartament se aflau cei doi copii ai lor, gemeni, în vârstă de 4 luni.

La fața locului s-au deplasat polițiști, negociatori și o echipă de asalt din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

A fost inițiată procedura de negociere, însă bărbatul în cauză a refuzat dialogul.

„Ulterior echipa de asalt a pătruns în forță în apartament, iar, în urma activităților specifice, bărbatul a fost imobilizat de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, fiind îndepărtați cei doi copii de orice pericol. Minorii se află în siguranță și au fost preluați de către mama acestora”, a transmis Poliția Capitalei.

Bărbatul fiind dus la sediul secției, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Secția 17 sectorul 5