x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat mort într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa

Bărbat mort într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa

06 Dec 2015   •   10:25
Bărbat mort într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Un bărbat din Suceava, cu handicap locomotor, a murit într-un incendiu izbucnit duminică în locuinţa sa, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava Alin Găleată.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la locuinţa particulară a lui C.E., în vârstă de 67 de ani.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la casele învecinate.

După ce au pătruns în interior, pompierii militari au găsit, pe pat, trupul neînsufleţit al proprietarului.

Au ars bunurile din interiorul locuinţei şi s-a degradat tencuiala interioară. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de o ţigară nestinsă, cel mai probabil proprietarul adormind cu ţigara aprinsă.

×
Subiecte în articol: suceava incendiu barbat mort