x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat reținut, după ce și-a agresat soția și a dat foc apartamentului în care locuiau

Bărbat reținut, după ce și-a agresat soția și a dat foc apartamentului în care locuiau

de Redacția Jurnalul    |    26 Iun 2024   •   17:15
Bărbat reținut, după ce și-a agresat soția și a dat foc apartamentului în care locuiau

Un bărbat de 52 de ani a fost reținut de polițiștii din Constanța, după ce și-ar fi agresat soția și ar fi dat foc apartamentului în care cei doi locuiau.

Polițiștii din Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore un bărbat de 52 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violență în familie și amenințare.

Conform IPJ Constanța, în perioada ianuarie – iunie 2024, acesta și-ar fi amenințat în mod continuu soția și ar fi agresat-o fizic.

Luni, în jurul orei 22.00, bărbatul ar fi provocat incendierea apartamentului în care locuia împreună cu soția.

Bărbatul a fost reținut și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Miercuri, el va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bărbat agresiv foc apartament