x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat, ucis de un taur pe o pășune din Mureș

Bărbat, ucis de un taur pe o pășune din Mureș

de Redacția Jurnalul    |    20 Iun 2024   •   11:53
Bărbat, ucis de un taur pe o pășune din Mureș

Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort pe o pășune dintr-o localitate din județul Mureș. Polițiștii bănuiesc că el a fost atacat de un taur, care se afla în zonă.

„La data de 19 iunie 2024 polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o pășune din apropierea localității Valea Largă, se află o persoană, posibil decedată. La fața locului, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă care prezenta, la nivelul întregului corp, mai multe răni, posibil cauzate de un taur, identificat în proximitatea cadavrului”, transmite IPJ Mureș.

Trupul bărbatului a fost transportat la I.M.L. Târgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și luării măsurilor legale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: taur pasune