x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Beat mort, a vrut să fugă de poliţişti. Ce alcoolemie avea şoferul

Beat mort, a vrut să fugă de poliţişti. Ce alcoolemie avea şoferul

16 Feb 2017   •   14:21
Beat mort, a vrut să fugă de poliţişti. Ce alcoolemie avea şoferul

Poliţiştii din Cluj au prins miercuri un bărbat, care, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, a încercat să se sustragă controlului.

Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal, fiind depistat, la volanului unui autoturism, cu o alcoolemie de 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a încercat să se sustragă controlului, fiind necesară urmărirea acestuia, până pe DN 1 J la km 3+400m. 

În aceste zile, Poliţia Română desfăşoară, în toată ţara, acţiunea TRUCK&BUS, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL. Sunt vizaţi conducătorii auto care nu respectă normele rutiere.

Miercuri, în doar câteva ore, în punctul de control DN 1 km 500 + 400, poliţiştii au oprit în trafic şi au controlat 19 autovehicule, aplicând 6 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere unui cetățean străin, pentru depășire neregulamentară, potrivit unui comunicat al IPJ Cluj.

Sursa: monitorulcj.ro

×