Aproximativ 60 de turişti, printre care se numără americani şi englezi, vor sărbători Halloween în compania contelui Dracula, la castelul său din Pasul Tihuţa, unde acesta va da marţi seara o petrecere specială în cinstea oaspeţilor, potrivit managerului complexului turistic, Anamaria Muscar.
Petrecerea din acest an a fost deschisă şi bistriţenilor dornici de o astfel de experienţă, preţul achitat de fiecare turist fiind de 115 lei.
Din meniul pregătit de bucătarii contelui-vampir nu vor lipsi aripile "de liliac" cu sos de hrean, rulada iute, cartofii haiduceşti, ceva dulce "de îmbunat contele" şi vinul roşu ca sângele.
Oaspeţii vor fi aşteptaţi în faţa castelului cu muzică de petrecere şi ţuică ardelenească şi vor avea parte de o petrecere autentică de Halloween, cu costumaţii diverse, unde invitatul de onoare va fi contele Dracula.
Hotelul-castel din Pasul Tihuţa, ce poartă numele celui mai cunoscut vampir, a fost construit în anii '80 de către autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud pe baza indicaţiilor din romanul "Dracula" legate de amplasamentul castelului contelui.
Imobilul este realizat în stilul unei case medievale, este situat la o altitudine de peste 1.100 metri şi atrage an de an turişti din ţară şi străinătate, fermecaţi nu doar de legenda lui Dracula, ci şi de peisajul oferit de această trecătoare din Munţii Bârgăului. AGERPRES