x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Botoșani: O casă a luat foc după ce proprietarul a adormit în timp ce fuma

Botoșani: O casă a luat foc după ce proprietarul a adormit în timp ce fuma

06 Apr 2022   •   08:20
Botoșani: O casă a luat foc după ce proprietarul a adormit în timp ce fuma

O casă a luat foc în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Pomârla, județul Botoșani, după ce proprietarul ar fi adormit în timp ce fuma.

Potrivit ISU Botoșani, flăcările s-au extins la o altă încăpere și la acoperiș.

Autoritățile au fost alertate aproape de miezul nopții de vecini, care, până la sosirea forțelor de intervenție, au intrat în casă și l-au căutat pe bărbatul în vârstă de 48 de ani.

Acesta a fost găsit într-o încăpere în care flăcările nu au ajuns, era conștient și nu prezenta arsuri.

A fost predat unui echipaj de Ambulanță care l-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii din Dorohoi au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor. Au ars bunurile din două încăperi și acoperișul casei. Intervenția a durat mai bine de două ore.

Conform pompierilor, proprietarul a adormit în timp ce fuma.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu