x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Răzbunare de tip mafiot. Cadavru învelit cu schotch, descoperit în lanul de porumb, între Botoșani și Suceava!

Răzbunare de tip mafiot. Cadavru învelit cu schotch, descoperit în lanul de porumb, între Botoșani și Suceava!

de Redacția Jurnalul    |    04 Aug 2023   •   14:44
Răzbunare de tip mafiot. Cadavru învelit cu schotch, descoperit în lanul de porumb, între Botoșani și Suceava!

Un cadavru învelit în scotch a fost descoperit lângă un lan de porumb, la limita dintre judeţele Suceava şi Botoşani în localitatea Siliștea Nouă din orașul Dolhasca.

Descoperirea a fost făcută în urmă cu câteva ore de o femeie care mergea pe marginea drumului.

Inițial, femeia a crezut că este vorba despre un colet sau un pachet înfășurat în scotch. Însă, în momentul în care s-a apropiat, și-a dat seama că este vorba despre un cadavru, potrivit Antena 3 CNN.

Femeia a sunat imediat la 112 iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție atât de la Botoșani, cât și de la Suceava.

Polițiștii încearcă să stabilească acum identitatea cadavrului, dar și cum a ajuns acesta în lanul de porumb.

Oamenii legii suspectează o răzbunare de tip mafiot.

„Având în vedere natura sesizării a fost constituită echipă operativă complexă sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care s-a deplasat la fața locului, respectiv în proximitatea localității Siliştea Nouă. Din fericire, după deschiderea coletului și efectuarea locului faptei, s-a constatat ca în interior nu se afla un cadavru uman, ci lesul unui animal în stare avansată de putrefacție”, informează Poliția Suceava.

Verificările au fost preluate de către Biroul pentru Protecția Animalelor.

×
Subiecte în articol: dolhasca crima cadavru