x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cadavrul unui bărbat a fost descoperit aproape de Focșani

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit aproape de Focșani

19 Mar 2022   •   17:30
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit aproape de Focșani

Cadavrul unui bărbat, în prezent neidentificat, a fost descoperit, sâmbătă, în apropiere de orașul Focșani, județul Vrancea. Este posibil ca bărbatul să fi fost surprins de un incendiu de vegetație.

Potrivit Poliției Vrancea, polițiștii focșăneni au fost sesizați sâmbătă că în extravilanul orașului Focșani se află cadavrul unei persoane.

„Din primele date, în urma unui incendiu de vegetație, un bărbat, neidentificat până la acest moment, în timp ce se afla pe un teren la aproximativ 2 km de DN 2 E 85, în zona de sud a municipiului, ar fi fost surprins de un incendiu de vegetație scăpat de sub control”, spun reprezentanții Poliției Vrancea.

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la spital pentru expertiza medico-legală care va stabili cauza decesului.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

×