Vineri, aproape 142.000 de comprimate ce conţin substanţe dopante au fost găsite de poliţiştii de frontieră giurgiuveni într-un automarfar din Bulgaria, care urma să intre în România. Şoferul, un bulgar de 61 de ani, care efectua un transport de coletărie pentru o firmă de curierat din România, a spus că nu ştia ce se află în pachetele respective. Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră informează că la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, un bulgar în vârstă de 61 de ani. Acesta efectua un transport de coletărie din Bulgaria, pentru o firmă de curierat din România. "Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă, au fost descoperite mai multe cutii ce conţineau 124.600 comprimate inscripţionate Clenabol şi 17.300 comprimate inscripţionate Oxaden, ce aveau ca substanţe active Clenbuterol şi Oxandrolon, acestea aflându-se pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc, prevăzută în Legea 104/2008", se arată în comunicatul IGPF. Bulgarul a declarat poliţiştilor de frontieră că este angajatul unei firme de curierat din Bulgaria, transportă colete pentru firme de curierat şi nu are cunoştinţă despre conţinutul acestora. Produsele respective, în valoare de 176.500 de lei, au fost confiscate, iar şoferul bulgar a fost amendat.
Ungaria intră în cea mai grea perioadă de la începutul pandemiei. În următoarele două săptămâni spitalele vor fi supuse unei presiuni ca niciodată, a avertizat premierul Ungariei, Viktor Orban.
„Am doar...
Zeci de oameni au fost evacuați, joi, dintr-un bloc din Găești, județul Dâmbovița, din cauza mirosului puternic de gaz, informează Mediafax.
Pompierii din Găești au intervenit la un bloc unde se simțea...
Desființarea Planurilor Urbanistice Zonale va produce haos în Capitală, spune primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. El îi cere edilului general, să retragă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului...
Premierul Florin Cîţu a anunțat, joi, la evenimentul "Performerii anului 2020", organizat de Bursa de Valori Bucureşti, că România, împotriva tuturor celor care nu îi dădeau şanse, are o campanie de...
Consilierii generali ai USR PLUS au anunțat că vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor coordonate de sectoare, afirmând că acesyea conține „prevederi derogatorii profund nocive, menite să continue dezvoltarea...
Anul acesta nimeni nu este dat afară, toată lumea își primește sporurile și aceleași salarii ca în 2020, spune premierul Florin Cîțu, ca reacție la amenințările sindicatelor că vor prelungi programul de...
În România, tulpina britanică este „oarecum sub control”, nu sunt efectele „devastatoare”, spune premierul Florin Cîțu, care apreciază, referitor la scenariile INSP, că „realitatea a fost de fiecare...
Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, unde principalele discuții vor fi despre pandemia de COVID-19 și lecțiile învățate, precum și cooperarea...
Moderna a anunţat că o versiune modificată a vaccinului său, dezvoltată special împotriva variantei sud-africane, este pregătită pentru testarea la oameni, scrie Mediafax
Compania americană Moderna a anu...
Restricții de circulație pe pe A1 Bucureşti - Piteşti pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil, transmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Între...
O nouă tranșă de vaccin împotriva coronavirusului, respectiv 148.800 de doze de ser de la AstraZeneca, ajunge, joi, în România, pe cale terestră.
148.800 de doze de vaccin de la AstraZeneca sosește, joi, în R...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, acuză că este supus zilnic unor atacuri din partea acelor „grupuri de interese care deodată se văd debranșate de la banii contribuabililor” : „Vestea proastă e de...
Nu-mi face vreo plăcere să-i sun pe Orban și Cîțu, dar o viață mai bună pentru copiii țării merită orice efort, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de socializare. Social-democrații cer majorarea ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă şi gheţuş valabile în orele următoare în 16 de judeţe.
Potrivit...
Reportul la categoria I a jocului Joker este de peste 20,56 milioane de lei (peste 4,2 milioane de euro), iar la jocul Noroc reportul cumulat depăşeşte 2,43 milioane de lei (peste 498.500 de euro), în cadrul...