x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Câteva mii de credincioși au participat la procesiunea de Bobotează la râul Buzău

Câteva mii de credincioși au participat la procesiunea de Bobotează la râul Buzău

06 Ian 2018   •   19:00
Câteva mii de credincioși au participat la procesiunea de Bobotează la râul Buzău

Câteva mii de credincioşi au participat sâmbătă la procesiunea de Bobotează la râul Buzău, în zona podului de la Mărăcineni, unde a avut loc sfinţirea apelor şi aruncarea crucii sfinte. 

Crucea aruncată în apele râului Buzău a fost recuperată de Marian Dragomir, un agricultor în vârstă de 28 de ani. 

"Este pentru a treia oară când prind crucea, ultima dată, în urmă cu doi ani şi de atunci am avut numai noroc în viaţă. Ceea ce îmi doresc în acest an este să fiu sănătos, căci sănătatea este mai bună decât toate", a declarat Marian la ieşirea din apă. 

La rândul său, părintele Mihail Milea a declarat pentru AGERPRES: "Este pentru al 15-lea an când se organizează o procesiune religioasă al cărei punct culminant este sfinţirea apelor Buzăului şi aruncarea crucii în râu. Râul Buzău este singura apă din ţara noastră de care se leagă naşterea creştinismului, căci în anul 372 în aceste locuri a fost martirizat chiar Sfântul Mucenic Sava de la Buzău". 

La finalul procesiunii religioase, miile de credincioşi au plecat acasă cu agheasmă, după ce apa a fost adusă cu cisternele de o unitate militară din Buzău.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: raul buzau boboteaza procesiune