x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ce a provocat incendiul devastator de la blocul din Craiova?

Ce a provocat incendiul devastator de la blocul din Craiova?

de Redacția Jurnalul    |    07 Sep 2023   •   23:02
Ce a provocat incendiul devastator de la blocul din Craiova?
Sursa foto: Mediafax

Cauza probabilă de producere a incendiului izbucnit joi dimieața la un bloc din Craiova este utilizarea focului deschis în spații închise, a transmis ISU Dolj.

Dispeceratul ISU Dolj a primit un apel pe numărul de urgență 112, joi dimineața, la ora 8.09, despre producerea unui incendiu la mansarda unui imobil de locuit din Craiova. La fața locului au fost trimise două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Primele echipaje de intervenție au sosit la fața locului la ora 8.20, iar după efectuarea recunoașterii au fost solicitate în sprijin autospeciale de lucru cu apă și spumă, autospeciale de lucru la înălțime, de descarcerare și echipaje SMURD.

Aproximativ 80 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție, iar pompierii ajunși la fața locului au început operațiunile de căutare-salvare a eventualelor persoane surprinse în apartamente, fiind evacuate patru persoane, două dintre acestea găsite blocate într-un lift.

Pe parcursul intervenției au fost asistate medical la fața locului șase persoane care au suferit atacuri de panică, acestea refuzând însă transportul la spital, iar un bărbat a suferit arsuri la nivelul mâinilor și căilor aeriene, fiind transport de echipajul SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a intervenit cu nouă autospeciale de lucru cu apă și spumă, trei autospeciale de lucru la înălțime, o autospecială de descarcerare, ambulanțe, dar și autospeciale pentru suport operativ. Totodată, ISU Olt a sprijinit operațiunile de intervenție cu o autospecială de lucru la înălțime, dar a asigurat și o autospecială de lucru cu apă și spumă, care a preluat atribuțiile în zona de responsabilitate a subunităților ISU Dolj care acționau cu toate resursele proprii la locul incendiului.

În urma incendiului au ars locuințele situate la mansarda imobilului, fiind afectate însă și apartamente de la etajele inferioare ale imobilului.

„Cauza probabilă de producere a incendiului, stabilită după finalizarea operațiunilor de intervenție, o reprezintă focul deschis în spații închise”, a transmis ISU Dolj.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu cauza craiova