x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz șocant la Brăila: O profesoară a venit băută la ore

Caz șocant la Brăila: O profesoară a venit băută la ore

15 Noi 2019   •   16:49
Caz șocant la Brăila: O profesoară a venit băută la ore

O profesoară care predă la o şcoală din comuna brăileană Victoria a venit vineri băută la ore, cu o îmbibaţie alcoolică de 1,18 mg/l în aerul expirat, potrivit aparatului etilotest, în acest caz consiliul de administraţie al şcolii declanşând o anchetă internă pentru a stabili ce măsură disciplinară îi va fi aplicată respectivului cadru didactic.


Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Viorel Botea, a declarat, pentru AGERPRES, că directorul şcolii din Victoria a mers împreună cu respectiva profesoară la sediul Poliţiei Însurăţei, unde s-a confirmat că aceasta consumase alcool, motiv pentru care nu a mai fost lăsată să se întoarcă la clasă, pentru a-şi continua ora.

"Domnul director al şcolii a mers cu doamna profesoară la sediul Poliţiei Însurăţei. Am vorbit cu domnul comandant de acolo şi cunosc situaţia foarte bine. I s-au luat probe biologice şi e confirmat că a consumat alcool. Se va face o comisie de disciplină la nivelul şcolii şi se va analiza cazul. Mi-e ruşine de ruşinea ei. Nu poţi tu, ca profesor, să vii beat la şcoală. Eu, astăzi, nu am avut timp să beau apă şi unul este beat la ora asta. Pentru mine, ca profesor, nu ca inspector general, asta e super ruşine", a declarat Botea.

Viorel Botea a mai spus că măsura disciplinară care va fi luată în acest caz va fi hotărâtă la nivelul consiliului de administraţie al şcolii.

"Consiliul de administraţie al şcolii va hotărî, în funcţie de gravitatea situaţiei şi de abaterile anterioare, ce sancţiune va aplica. Vom vedea ce va fi mai departe, dacă va contesta, nu va contesta, dacă se va ajunge în comisia disciplinară la nivelul ISJ, sunt mai mulţi paşi. Eu nu îmi doresc decât să se aplice legea", a completat Botea. AGERPRES

×