Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, că cele două noi poduri peste Bega, care se construiesc în apropierea Gării de Nord din Timişoara, vor putea fi gata până în toamnă, ceea ce ar ajuta foarte mult la fluidizarea traficului în zonă.
"Podurile 'General Dragalina' şi 'Eroilor' ar putea fi gata până în toamnă, după cum merg lucrurile. Sunt lucrări complexe, lângă fiecare dintre cele două poduri existente se construiesc altele complet noi, care vor fi alipite, rezultând mai mult decât o dublare a lăţimii fiecăruia dintre podurile vechi", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Nicolae Robu.
Primăria a deschis şantierele pentru lucrări de reabilitare, modernizare şi de extindere a celor două poduri anul trecut, întrucât sunt construite în anul 1938 şi au depăşit cu mult durata de exploatare pentru care au fost proiectate.
Din cauza faptului că traficul care se desfăşoară pe acestea este foarte intens, la "Dragalina se va dubla la patru numărul de benzi, păstrându-se liniile de tramvai, iar la "Eroilor", care în prezent nu are decât acces pietonal, se vor construi şi module pentru carosabil.
"Practic, pe părţile laterale ale fiecăruia dintre podurile existente se vor ataşa altele două noi, ajungându-se la mai mult decât dublul lăţimii actuale", a precizat edilul.
Cele două investiţii sunt suportate de la bugetul local cu circa 10 milioane de lei.
După acestea, va urma construirea podului Jiul peste Bega, în zona ultracentrală, în prelungirea pasajului cu acelaşi nume, care va realiza o nouă conectare a părţii de nord cu cea de sud a oraşului. Ulterior, vor mai intra în şantier alte două noi poduri, în zonele Solventul şi Bobâlna. AGERPRES