x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Chiţac, primarul Constanţei, despre închiderea fabricii Heineken

Chiţac, primarul Constanţei, despre închiderea fabricii Heineken

21 Sep 2022   •   22:30
Chiţac, primarul Constanţei, despre închiderea fabricii Heineken
Sursa foto: FB Vergil Chițac

Vergil Chiţac, primarul munici­piului Constanţa, unde se află fabrica de bere Heineken, care ar urma să fie închisă anul viitor, spune că a aflat recent că se va închide această fabrică, dar nu ştie deocamdată câţi angajaţi vor fi afectaţi de această decizie.

„Am aflat şi eu de curând că această fabrică se închide, dar nu ştiu foarte multe detalii. Este păcat că o astfel de fabrică se închide în Constan­ţa, dar este o decizie a unei companii private, ei şi-au făcut calculele, şi noi la nivel de primărie nu ştiu ce măsuri putem lua“, a spus Vergil Chiţac, con­tactat de ZF.

El a adăugat că o să încerce să găsească soluţii ca aceas­tă fabrică să rămână în picioare.

„Este în interesul nostru, al locui­to­rilor Constanţei, să avem investitori în oraş şi să nu treacă angajaţii din sectorul privat în sectorul public. Nu ne dorim asta. Nu ştiu câţi angajaţi are această fa­brică, dar probabil câteva sute. O să în­treb la Inspectoratul Teri­torial de Mun­că (ITM), dar nu ştiu în ce măsură ne pot furniza aceste date“.

Heineken a transmis decizia de în­chi­dere a fabricii printr-un comu­nicat de presă pe 20 sep­tembrie, însă nu a precizat câţi angajaţi lucrează în această fabrică.

Aceasta este singura fa­brică de bere din oraş. Economia o­raşului, dar şi a întregului judeţ este susţinută de Portul Constanţa şi de companiile care şi-au făcut sediu aici pentru a putea beneficia de apropierea de Marea Neagră pentru a transporta bunuri mai facil. De exemplu, cea mai mare companie cu sediul în oraşul Constanţa este Ameropa Grains, unul dintre cei mai mari traderi de cereale de pe plan local.

Unitatea de producţie din Constanţa are o istorie de peste 50 de ani, fiind inaugurată în 1970 şi purtând iniţial numele de „Fabrica de Bere Constanţa“. Unitatea a fost preluată în 2003 de Brau Union, aşa cum se numea anterior Heineken România.

Închiderea fabricii vine în contextul în care piaţa din România a stagnat anul trecut şi s-a situat la circa 16,6 milioane hl.

În plus, piaţa berii a scăzut în primele patru luni din acest an cu 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, gigantul olandez a anunţat în prima parte a anului trecut concedieri masive.

Heineken România mai are fabrici la Craiova, Miercurea Ciuc şi Ungheni (Mureş), dar anterior a mai avut unităţi de producţie la Haţeg ( închisă în 2010), Griviţa - Bucureşti (închisă în 2005) şi Reghin (închisă în 2003).

Compania a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 1,37 mld. lei, în creştere cu 9% faţă de anul precedent, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Vergil Chițac