x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cinci cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen, găsiți într-o mașină pe A1

Cinci cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen, găsiți într-o mașină pe A1

de Redacția Jurnalul    |    01 Mar 2025   •   20:40
Cinci cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen, găsiți într-o mașină pe A1

Polițiștii de frontieră din Nădlac au descoperit cinci cetățeni străini fără documente de călătorie, în urma unui control pe autostrada A1.

Vineri, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu polițiști ai Biroului de Poliție Autostrada A1, au făcut controale aleatorii pe autostrada A1. În urma controlului unei mașini înmatriculate în Polonia și condusă de un cetățean român, au fost găsiți cinci bărbați, dintre care un român și patru străini, aceștia din urmă fără documente de călătorie.

Mai mult, în portbagajul mașinii a fost găsit încă un cetățean străin, tot fără documente de călătorie. Persoanele au fost verificate, stabilindu-se că sunt cetățeni din Siria, Irak și Turcia, cu vârste între 22 și 27 de ani, anunță Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră au deschis dosare de cercetare penală pentru trafic de migranți în cazul cetățeanului român și pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat în cazul celor cinci cetățeni străini.

(sursa: Mediafax)

×